2% pentru Asociaţia Pro Psiho

2%Campania 2% continuă în acest an până în luna MAI, urmărind să valorificăm acest mecanism de transparență fiscală prin care persoanele fizice pot direcționa o parte din impozitul lor pe venit către un ONG.

De ce să faceți asta?
– nu vă costă nimic, ci decideți liber ce să facă statul cu o parte din banii pe care îi plătiți impozit;
– ajutați familii monoparentale, dascăli, studenți, pensionari, copii și alte persoane cu venituri prea mici să beneficieze de acompaniament psihoterapeutic și consiliere psihologică pentru a se mobiliza spre o viață mai sustenabilă;
– cei 2% sunt bani care vor fi cheltuiți pentru binele comunității locale din care faceți parte;
– cei 2% sunt bani care fac posibile evenimente publice de conștientizare a factorilor de sănătate psihică și relațională în orașul în care trăiți.

Ce trebuie să faceți?
1) descărcați formularul 230 (dacă sunteți salariat) sau formularul 200 (dacă sunteți liber profesionist);
2) completați datele dumneavoastră și ale asociației Pro Psiho și semnați;
3) trimiteți declarația dvs (și pe-ale altora, dacă ați binevoit a mobiliza și alți colegi) către administrația financiară de care aparțineți;
4) trimiteți-ne un mesaj pe contact@asociatiapropsiho.ro dacă doriți vă informăm despre cum folosim cei 2% și la ce evenimente prilejuite de această campanie puteți participa și dumneavoastră.